ORGANIGRAMAJOBURIRAPORT DE AUTOEVALUARELOCALIZARESCOPOBIECTIVEISTORICENGLISH
SOCIETATEAATESTARIALTELEDIRECTII ISPHDate de contact
 
 
   
Cariera
   
 

Cariera

Proiectele întocmite de I.S.P.H. în cei peste 55 de ani de existenţă sunt caracterizate printr-o creştere a calităţii şi complexităţii lor. Cerinţele complexe au fost soluţionate de competenţa specialiştilor societăţii prin nivelul lor de cunoştinţe şi printr-o cooperare strânsă interdisciplinară.

Pentru proiectarea de baraje, tunele şi centrale hidroelectrice, sunt necesare cunoştinţe în diferite discipline de engineering, ştiinţe naturale şi economice. Aproximativ 50% din angajaţii I.S.P.H.-S.A. au studii universitare în diferite domenii de specializare cum ar fi arhitectură, structuri civile şi hidraulice, geotehnică, topo, matematică, fizică, electrică, mecanică, economie etc.

In anul 1988 societatea a cunoscut un vârf de activitate având peste 2000 de angajaţi, fiind implicat în proiectarea a peste 40 de amenajări hidroenergetice cu o putere totală de peste 3400 MW.

Populaţia globului este în continuă creştere. Procurarea hranei şi dezvoltarea de infrastructuri într-un mediu prietenos în domeniul energetic, apă, mediu şi transport este răspunsul primordial în viitor. I.S.P.H.-S.A. este specializat în rezolvarea acestor probleme. De ani de zile societatea s-a concentrat pentru a putea asigura servicii de engineering şi consultanţă necesare unor proiecte de infrastructură complexe.

Societatea are în continuare acest obiectiv căutând continuu să-şi dezvolte cunoştinţele. In acest domeniu personalul societăţii a câştigat o enormă experienţă.

Noi oferim serviciile noastre în toată lumea. Dorinţa noastră este să promovăm proiecte în parteneriat cu alte societăţi prin încheierea de alianţe strategice şi prin colaborare în domeniul cunoştinţelor şi resurselor iar tehnologia modernă de informaţii ne ajută la atingerea acestor obiective.

La baza succeselor a stat şi stă în continuare, personalul nostru, cunoştinţele sale, motivaţia sa şi angajamentul său. Cu acest personal şi cu cunoştinţele sale, societatea este bine dotată fiind gata să se confrunte cu viitorul.

Datorită cererii de engineering şi consultanţă pe piaţa internaţională noi suntem optimişti în creşterea activităţii noastre în anii următori.

Vom continua să dezvoltăm activitatea noastră fundamentală privind creşterea şi extinderea infrastructurii mediului.